Timișoara are o nouă bază sportivă dedicată padelului, inaugurată în Cartierul Vienez by Nord One, pe strada Circumvalațiunii nr. 4. Complexul dispune de 6 terenuri, dintre care patru acoperite și două în aer liber, iar jucătorii pot practica acest sport inclusiv seara, până la miezul nopții. Noua investiție se adaugă bazei existente în Dumbrăvița, astfel că Padel Center ajunge la un total de 15 terenuri în cele două locații.
Noua bază Padel Center Timișoara a fost inaugurată sâmbătă, 19 septembrie, în apropierea centrului orașului. Cele șase terenuri sunt autorizate de Federația Internațională de Padel (FIP) și sunt destinate atât persoanelor care practică acest sport în timpul liber, cât și jucătorilor interesați de antrenamente și competiții.
Patru dintre terenuri sunt amenajate în interior, ceea ce permite desfășurarea meciurilor indiferent de condițiile meteorologice. Celelalte două sunt în aer liber și pot fi utilizate în funcție de vreme. Complexul dispune de instalație de nocturnă, care permite prelungirea programului de joc până la ora 24:00. De asemenea, au fost amenajate vestiare separate pentru femei și bărbați, o pasarelă între terenuri, un lounge și spații de relaxare.
Noua locație pune la dispoziția celor interesați și antrenori calificați, astfel încât persoanele care nu au mai practicat padelul să poată învăța regulile și tehnicile de bază ale acestui sport.
Amplasarea noii baze pe strada Circumvalațiunii a fost aleasă pentru a facilita accesul jucătorilor care locuiesc sau lucrează în Timișoara și care doresc să practice acest sport fără să se deplaseze în afara orașului.
„Ne-am dorit ca iubitorii de padel din Timișoara să aibă un loc cât mai aproape de centrul orașului, aproape de kilometrul zero, unde să poată veni să joace indiferent de anotimp și aproape indiferent de ora la care își termină programul. Cele patru terenuri indoor, cele două outdoor și posibilitatea de a juca în nocturnă ne permit să oferim un program extins și, în același timp, să facem din această bază un loc în care oamenii să se întâlnească, nu doar să vină pentru un meci”, transmit reprezentanții Padel Center Timișoara.
Baza sportivă a fost amenajată în Cartierul Vienez by Nord One, un ansamblu rezidențial în cadrul căruia dezvoltatorul a prevăzut și spații pentru activități sportive și recreative. Inaugurarea vine la 12 ani de la deschiderea primului complex sportiv dedicat padelului în Banat, potrivit reprezentanților Federației de Padel din România.
În această perioadă, Timișoara a găzduit și două turnee FIP Silver, competiții internaționale la care au participat sportivi din mai multe țări. La București a fost organizat și un turneu FIP Gold. Lucian Perescu, președintele Federației de Padel din România, consideră că extinderea infrastructurii sportive este necesară atât pentru creșterea numărului de practicanți, cât și pentru pregătirea sportivilor care participă la competiții internaționale.
Cele șase terenuri inaugurate în Timișoara se adaugă celor nouă existente la Padel Center Dumbrăvița, dintre care șase sunt acoperite și trei sunt în aer liber. Astfel, cele două baze Padel Center reunesc 15 terenuri, dintre care zece indoor și cinci outdoor. Potrivit reprezentanților complexului, acestea formează cea mai mare bază sportivă dedicată padelului din vestul României și a doua ca dimensiune din țară, în afara Bucureștiului.