Centrul Meteorologic Banat-Crișana a înregistrat valorile maxime ale rafalelor de vânt din întreg Banatul, aflat sub o atenționare cod portocaliu și cod roșu de vânt puternic. Conform meteorologilor, cel mai tare a bătut vântul în jud. Caraș-Severin, acolo unde a fost înregistrată valoarea maximă.
Stațiile meteorologice din Reșița au înregistrat o rafală de 100 km/ h. La Moldova Nouă și Oravița vântul a bătut cu 79 km/ h, la Caransebeș 82 km/ h, iar la Herculane 68 km/ h.
În județul Timiș, valorile maxime înregistrate au fost la stațiile meteo de la Banloc și Jimbolia, 82 km/ h. La Timisoara vântul a atins o viteză maximă de 75 km/, la Sânnicolau Mare 72 km/h și la Lugoj 79 km/ h.
În zona de munte din vestul țării a fost cod roșu de vânt iar rafalele înregistrate au fost de 93 de km/ h la Semenic și 129 de km/ h la stația meteo Țarcu.
Până vineri la 20:00 mare parte din țară rămâne totuși sub atenționare cod galben de vânt puternic, ninsoare și viscol. Vântul va avea intensificări în vestul, nordul, centrul și estul țării, cu viteze de 50…70 km/h. Va ninge în toată zona de munte și va depune strat de zăpadă, în general de peste 10-20 cm.