Aeroportul Internațional Timișoara, record istoric de trafic. Peste 170.000 de pasageri au călătorit în luna iulie
Aeroportul Internațional Timișoara a înregistrat în iulie cel mai mare trafic lunar de pasageri din istoria sa. 170.642 de persoane…
Ești conectat la evenimentele din vest!
Aeroportul Internațional Timișoara a înregistrat în iulie cel mai mare trafic lunar de pasageri din istoria sa. 170.642 de persoane…
Un accident în lanț s-a produs vineri, 7 august, pe Calea Șagului din Timișoara. Patru autoturisme în care se aflau…
Șoferii din Timișoara vor întâmpina noi restricții de circulație începând de luni, 10 august. Comisia de Circulație din cadrul Primăriei…
Un bărbat a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, fiind acuzat de evaziune fiscală…
O nouă expoziție permanentă va putea fi vizitată la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara, începând din 12 august. „Uneltele pământului.…
Studenții Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara pot aplica pentru una dintre cele 45 de burse educaționale…
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara introduce, din anul universitar 2026-2027, un program de master dedicat exclusiv…
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara a publicat regulamentul pentru admiterea la programele de master din sesiunea…
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara a publicat regulamentul pentru admiterea la studiile universitare de licență și…
Municipiul Timișoara oferă un sprijin important pentru Kiev, trimițând generatoare pentru a susține serviciile esențiale ale orașului. Acest gest vine…
Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara a anunțat primele rezultate ale apelurilor de finanțare din acest an. Dintr-un total de…
Asociația „Inima Îți Vorbește” anunță deschiderea oficială a „Casei InimiiLor”, un nou spațiu dedicat sprijinirii copiilor aflați în grija organizației.…
EcoStuff Romania organizează sâmbătă, 6 iunie, începând cu ora 10:00, cea de-a zecea ediție a evenimentului Make it! Race it!…
Între 9 și 12 iunie 2026, Timișoara găzduiește la Cinema Studio cea de-a XIV-a ediție a European Forum on Music…
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa profesorului Derek John Hausenloy,…
Studenții Promoției 2026 de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara au marcat finalul anilor de facultate…