Filiala județeană a Partidului Național Liberal își reafirmă sprijinul pentru realizarea noului stadion Dan Păltinișanu din Timișoara, considerând investiția o necesitate pentru comunitate și un simbol al identității locale. Reprezentanții PNL Timiș atrag însă atenția că succesul proiectului depinde de colaborarea instituțională și de implicarea Guvernului, nu de monopolizarea discursului public de către o singură voce politică.

În ședința Consiliului Județean din 23 iulie, consilierii PNL au votat în unanimitate pentru aprobarea cofinanțării de 20% din bugetul județean, o etapă necesară pentru demararea investiției. Liberalii susțin că dezvoltarea infrastructurii sportive din județ trebuie asumată prin fapte, nu revendicată electoral.

„Construirea noului stadion nu trebuie să fie un instrument de capital politic. Este un angajament față de bănățeni, față de sport, față de generațiile care vin. Iar asemenea proiecte pot deveni realitate doar prin dialog și colaborare între autoritățile locale și Guvernul României”, transmit reprezentanții PNL Timiș.

Președintele PNL Timiș, deputatul Marilen Pirtea, poartă discuții directe cu premierul Ilie Bolojan pentru a obține sprijinul guvernamental necesar. Liberalii subliniază că autoritățile locale nu pot susține singure o astfel de investiție, în lipsa unei finanțări centrale.

Ne dorim să evităm conflictele sterile și să construim instituțional, cu seriozitate și respect pentru banul public. Reforma înseamnă responsabilitate și echilibru, nu spectacol politic”, mai spun cei de la PNL, care cer ca proiectul stadionului să rămână o prioritate în afara disputelor partinice.