Vineri, 1 august 2025, de la ora 19:00, la Scârț Loc Lejer din Timișoara, are loc primul eveniment din cadrul celei de-a VII-a ediții a Festivalului Internațional de Poezie „Ion Monoran”, parte din programul City Celebration / Ziua Timișoarei.

Evenimentul, intitulat Poetry & Jam Session, propune o formulă relaxată și vibrantă de întâlnire între poezie și muzică live. La partea muzicală vor improviza Tudor Teodoresc și Manu Țațangoi, în timp ce pe scenă vor urca patru voci distincte ale poeziei contemporane: Ioana Cătălina Obreja, Irina Francisca Ion, Ilinca Mănescu și Răzvan Țupa.

Prezenți activ în comunitățile literare din Timișoara și București, invitații aduc perspective personale și artistice care merg de la moștenirea socială și politică până la teme queer feministe sau relația dintre scriitor și public.

Evenimentul este organizat de Asociația Culturală și Socială Ion Monoran și Comuna 30, și marchează debutul unei noi ediții a festivalului care omagiază memoria poetului și activistului timișorean Ion Monoran.

Intrarea este liberă, iar detalii suplimentare pot fi consultate pe canalele organizatorilor.