CFR SA anunță lucrări de reparații la infrastructura feroviară pe linia dintre Lugoj și Buziaș, începând cu 30 iulie 2025. Intervențiile vor dura până la începutul lunii septembrie și vor afecta circulația mai multor trenuri, în special cele care leagă Timișoara de Iași și București. CFR Călători a publicat programul complet al modificărilor.

Modificări în circulația trenurilor:

30 iulie – 25 august 2025

  • IR 1833 Iași – Timișoara Nord circulă ca IR 12833 pe ruta: Iași – Suceava – Cluj Napoca – Războieni – Simeria – Ilia – Lugoj – Recaș – Timișoara Nord.
    ➤ Între Lugoj și Buziaș, călătorii vor fi transportați cu mijloace auto.

31 iulie – 26 august 2025

  • IR 1831 Timișoara Nord – Iași este anulat pe segmentul Timișoara Nord – Lugoj. Va circula doar între Lugoj – Ilia – Cluj – Suceava – Iași.
    ➤ Transbordare auto între Buziaș și Lugoj în fiecare zi, iar între Timișoara Nord și Lugoj în zilele de 8, 9, 10, 11, 12, 13, 15, 17 și 22 august.
  • IR 1692 Timișoara Nord – București Nord circulă ca IR 12692 pe ruta: Timișoara Nord (06:01) – Recaș – Lugoj – Craiova – București Nord (17:57).
  • IR 1599 București Nord – Drobeta Turnu Severin va circula ca IR 12599, pe ruta: București Nord (05:02) – Craiova – Drobeta Turnu Severin (12:24).

26 august – 2 septembrie 2025

  • IR 1833 Iași – Timișoara Nord circulă doar până la Simeria, fiind anulat pe segmentul Simeria – Timișoara Nord.

27 august – 3 septembrie 2025

  • IR 1831 Timișoara Nord – Iași va fi anulat pe segmentul Timișoara Nord – Simeria, dar va circula conform graficului de la Simeria până la Iași.

27 august 2025 – trenuri internaționale

  • IR 72 Craiova – Budapesta va circula ca IR 12072 între Craiova – Caransebeș.
    ➤ Între Caransebeș și Timișoara Nord, transportul va fi asigurat cu mijloace auto.
    De la Timișoara Nord trenul continuă traseul internațional spre Budapesta.
  • IR 73 Budapesta – Craiova va circula ca IR 12073 între Caransebeș (16:15) – Craiova (21:03).
    ➤ Transbordarea se va face cu autocar între Timișoara Nord și Caransebeș.

CFR Călători reamintește pasagerilor că pot solicita returnarea contravalorii biletelor pentru rutele neefectuate, conform regulamentului în vigoare. Detalii suplimentare sunt disponibile pe site-ul oficial: www.cfrcalatori.ro, secțiunea Trafic intern / Renunțarea la călătorie.