Direcția Fiscală a Municipiului Timișoara reia încasarea taxelor și impozitelor locale începând cu data de 19 ianuarie, atât la ghișee, cât și online. Până atunci, instituția finalizează actualizarea sistemului informatic, necesară aplicării modificărilor impuse de legislația națională privind calculul obligațiilor fiscale pentru anul 2026.

Modificările legislative au schimbat valoarea impozabilă de referință pe metru pătrat, care a crescut de la 1.490 de lei la 2.667 de lei. În același timp, au fost eliminate reducerile acordate anterior în funcție de vechimea clădirilor. Până în 2025 inclusiv, aceste reduceri ajungeau la 10%, 30% sau 50%, în funcție de anul construcției. Municipalitatea a păstrat însă cota de impozitare la nivelul anului trecut, respectiv 0,1%.

În aceste condiții, pentru un apartament cu suprafața de 55 de metri pătrați, situat în zona A, impozitul anual datorat în 2026 este de 515 lei. Prin comparație, în 2025, impozitul era de 248 de lei pentru un imobil care beneficia de reducere de 10% sau de 193 de lei pentru unul cu reducere de 30%.

Schimbări apar și în cazul impozitării mijloacelor de transport. Noua formulă de calcul include, pe lângă capacitatea cilindrică a motorului, și norma de poluare. Pentru un autoturism cu motor de 1.598 cmc, impozitul anual ajunge la aproximativ 230 de lei pentru vehiculele cu norme de poluare Euro 0–3 și la circa 200 de lei pentru cele cu norma Euro 6. Autoturismele hibride cu emisii mai mari de 50 g CO₂/km vor avea un impozit anual de aproximativ 200 de lei, iar pentru autoturismele electrice impozitul este stabilit la 40 de lei pe an.

Pentru clădirile nerezidențiale, municipalitatea a decis reducerea cotei de impozitare la 1,5%, față de 1,7% în 2025. Măsura vizează menținerea unui climat economic predictibil. Astfel, pentru o clădire cu valoare impozabilă de aproximativ 29 de milioane de lei, impozitul anual datorat de persoanele juridice scade de la circa 490.000 de lei în 2025 la aproximativ 433.000 de lei în 2026.

În anul 2026, Primăria Timișoara menține facilități fiscale pentru anumite categorii de contribuabili. Proprietarii care investesc în reabilitarea clădirilor istorice beneficiază de scutiri de taxe, la fel și organizațiile neguvernamentale care prestează servicii sociale. Pentru plata integrală și anticipată a impozitelor până la 31 martie, municipalitatea acordă o bonificație de 10%.

Până la reluarea completă a activității de încasare, Direcția Fiscală funcționează într-un regim adaptat. Compartimentul Consiliere Cetățeni și Registratură preia declarații fiscale pentru clădiri și terenuri la sediul din strada Aristide Demetriade nr. 1 și prin e-mail, la adresa office@dfmt.ro. Compartimentul Încasări Bugetare încasează amenzi și taxe fără debitare, precum taxele pentru eliberarea cărții de identitate, taxele judiciare de timbru și taxele pentru utilizarea temporară a domeniului public.

De asemenea, certificatele de atestare fiscală se eliberează doar în situațiile în care acestea vizează bunuri impozabile pentru care nu este necesară prelucrarea informatică a datelor patrimoniale.