Asociația Acasă în Banat a deschis înscrierile pentru ediția 2026 a proiectului Color the Village, programată în perioada 11–13 iunie. Evenimentul va avea loc în satul Macedonia, din județul Timiș, unde voluntarii vor lucra la renovarea locuințelor și a unor clădiri din comunitate. Organizatorii estimează participarea a sute de voluntari din toată țara.
Timp de trei zile, participanții vor lucra la renovarea a aproximativ 30 de fațade de case, dar și la alte obiective din sat. Activitățile includ lucrări de zugrăvire, vopsire și tratare a lemnului, cu scopul de a conserva aspectul arhitectural tradițional al zonei.
Organizatorii precizează că nu este necesară experiența în domeniul construcțiilor pentru a participa. Voluntarii trebuie să se înscrie în prealabil și pot alege să participe una, două sau toate cele trei zile ale evenimentului. Pe durata activităților, participanții beneficiază de materiale și mese asigurate.
Președintele asociației, Radu Trifan, a declarat: „Voluntarii sunt sufletul acestui proiect. Fără ei, Color the Village nu ar putea exista. Motorul evenimentului este această energie a sute de oameni pusă laolaltă, puterea de a face bine împreună. În iunie, ne vedem la Macedonia, aici în Timiș, într-un sat în care vă invităm să dați o mână de ajutor ca să îi punem în valoare frumusețea.”
Localitatea Macedonia a fost aleasă pentru această ediție deoarece păstrează un număr semnificativ de case cu arhitectură specifică Banatului de câmpie. O parte dintre acestea se află într-un stadiu avansat de degradare, iar intervenția voluntarilor are rolul de a preveni deteriorarea și de a valorifica patrimoniul local.
Înscrierile sunt deschise până la data de 24 mai 2026, iar formularul este disponibil online pentru cei interesați să participe la acțiuni.
Formularul de înscriere este disponibil aici:
https://luma.com/hhbrur8s