Un bărbat a fost sancționat cu 30.000 de lei după ce a abandonat 25 de saci cu deșeuri pe strada Platanilor din Timișoara. Polițiștii locali au intervenit în urma unei sesizări și au identificat persoana responsabilă.
Deșeurile au fost lăsate într-o zonă neamenajată pentru colectare, afectând aspectul zonei și mediul înconjurător. În urma verificărilor, autoritățile au reușit să stabilească identitatea celui care a abandonat sacii.
Bărbatul a fost sancționat conform legislației privind protecția mediului, amenda aplicată fiind una dintre cele mai mari pentru astfel de fapte. Poliția Locală atrage atenția că abandonul de deșeuri este o problemă serioasă.
„Astfel de fapte afectează imaginea orașului și generează costuri suplimentare pentru salubrizare”, au precizat reprezentanții Poliției Locale Timișoara.
Artciol scris de Siraciov Lidia-Lorena