Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara a publicat regulamentul pentru admiterea la programele de master din sesiunea septembrie 2026. Candidații se pot înscrie online în perioada 10-17 septembrie, iar concursul de admitere va avea loc în 21 septembrie. Oferta include programe din domeniile Medicină, Medicină Dentară și Farmacie, cu durată de unu sau doi ani.

CALENDAR COMPLET AICI!

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara organizează concursul de admitere la studiile universitare de master într-o singură sesiune, în luna septembrie 2026. Regulamentul publicat de universitate stabilește calendarul, condițiile de înscriere, taxele, probele de concurs și modalitatea de confirmare a locurilor pentru candidații admiși.

Înscrierea se face online, prin completarea fișei de înscriere și încărcarea documentelor în platforma universității. Candidații pot face acest lucru în perioada 10 septembrie – 17 septembrie 2026, până la ora 14:00. Dosarele vor fi verificate și validate de personalul universității până în 18 septembrie, ora 13:00. Tot în 18 septembrie vor fi afișate listele nominale privind repartiția pe săli și planificarea orară a concursului pentru fiecare program de master.

Taxa de înscriere la concurs este de 300 de lei, este nereturnabilă și poate fi achitată pe platforma de admitere online, cu cardul, în numerar sau prin virament bancar în contul universității. Regulamentul prevede și categorii de candidați scutiți de plata taxei, printre care candidații de până la 26 de ani orfani de unul sau ambii părinți, precum și copiii din familii monoparentale.

Concursul de admitere se desfășoară în 21 septembrie 2026. Rezultatele provizorii vor fi publicate în perioada 21-22 septembrie, până la ora 10:00, în funcție de momentul finalizării corectării și introducerii notelor în sistemul informatic. Candidații pot depune contestații în 22 septembrie, între orele 11:00 și 14:00, iar răspunsurile vor fi afișate până în 23 septembrie, ora 9:30.

Confirmarea locurilor are loc în două etape. Candidații admiși trebuie să confirme locul între 23 septembrie, ora 10:00, și 25 septembrie, ora 10:00. După această etapă, universitatea va afișa locurile rămase neocupate. Candidații aflați inițial în așteptare, cu media peste 6, pot confirma locul în etapa a doua, între 25 septembrie, ora 12:00, și 29 septembrie, ora 12:00, în funcție de locurile disponibile și de ordinea mediilor. Rezultatele finale, după verificarea taxelor de școlarizare, vor fi publicate în 29 septembrie.

Oferta de școlarizare include programe de master în trei domenii. În domeniul Medicină sunt prevăzute programe precum Managementul serviciilor sociale și de sănătate, Management educațional sanitar, Responsabilitatea juridică a personalului medical, Aplicații moderne ale medicinei de laborator în personalizarea actului medical, Studii aprofundate de nutriție clinică și comunitară, Prevenția și recuperarea în afecțiunile cardiopulmonare, Tehnici de recuperare în afecțiuni neurologice, Auxologie aplicată în procesul de creștere și dezvoltare la copil și adolescent, Terapii complementare și alternative, Toxicologie și medicina adicțiilor, Prevenția și managementul integrat al obezității și Managementul dezastrelor și al situațiilor de urgență.

În domeniul Medicină Dentară, universitatea include programul Laseri în medicina dentară, cu predare în limba engleză și durată de doi ani. În domeniul Farmacie sunt prevăzute programele Industrie farmaceutică, Cosmetologie și dermofarmacie, Farmacovigilența și monitorizarea studiilor clinice, Toxicologia drogurilor și plantelor cu efect psihotrop și Fitoterapie aplicată. Toate programele se desfășoară la Timișoara, în forma de învățământ cu frecvență.

Durata studiilor este de un an pentru programul Managementul serviciilor sociale și de sănătate și de doi ani pentru celelalte programe menționate în ofertă. Programele de doi ani au 120 de credite transferabile, iar cel de un an are 60 de credite. Unele programe, precum Prevenția și managementul integrat al obezității, Managementul dezastrelor și al situațiilor de urgență, Industrie farmaceutică și Farmacovigilența și monitorizarea studiilor clinice, depind de includerea lor în Hotărârea de Guvern privind programele de studii universitare de master acreditate pentru anul universitar 2026-2027.

La concurs pot participa absolvenții cu diplomă de licență sau echivalentă. Candidații pentru programele de master profesional trebuie să provină din domenii conexe programului ales, potrivit condițiilor stabilite în regulament. Admiterea se susține în limba de predare a programului, română sau engleză. Candidații care nu pot dovedi cunoașterea limbii de predare prin acte de studii sau alte documente trebuie să susțină teste de competență lingvistică, programate între 8 și 16 septembrie 2026.

Media minimă de admitere la master nu poate fi mai mică de 6.00. Clasificarea candidaților se face în ordinea descrescătoare a mediilor și în limita locurilor aprobate pentru fiecare program. În cazul mediilor egale pe ultimul loc, departajarea se face după nota obținută la proba scrisă, nota examenului de licență și media anilor de studii universitare de licență.

Pentru multe programe din domeniul Medicină, concursul include o probă scrisă, iar media finală se calculează pe baza notei la proba scrisă, mediei examenului de licență și mediei anilor de studiu. În domeniul Farmacie, unele programe prevăd două probe, test grilă și interviu. De exemplu, la Fitoterapie aplicată, testul grilă are 25 de întrebări și reprezintă 50% din media de admitere, iar interviul are aceeași pondere. La Industrie farmaceutică, proba teoretică are o pondere de 60%, iar interviul 40%.

Pentru programul Laseri în medicina dentară, cu predare în limba engleză, admiterea se face prin interviu. În cadrul acestuia, comisia analizează motivația candidatului pentru alegerea programului și competența de comunicare în limba engleză pe o temă științifică propusă de candidat.

Candidații admiși trebuie să confirme locul prin achitarea taxei de confirmare, a taxei de școlarizare, dacă este cazul, încărcarea documentelor de plată în platformă, alegerea disciplinelor opționale sau facultative și semnarea online a contractului de studii. De asemenea, aceștia trebuie să depună dosarul de înscriere la secretariat. Taxa de confirmare este de 500 de lei și este nereturnabilă.

Regulamentul mai prevede că un program de master poate funcționa cu minimum 10 studenți. Candidații admiși pe locuri finanțate de la buget trebuie să depună la secretariat diploma de licență în original sau documentul echivalent, până la data stabilită prin regulament.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *