La Muzeul Apei din Timișoara a avut loc, în 27 noiembrie 2025, cea de-a opta ediție a activității educative „Apă cu Model”, program coordonat de Aquatim și dedicat tinerilor care își caută direcția profesională. Evenimentul își propune să ofere elevilor repere reale de viață pornind de la personalitatea inginerului Stan Vidrighin, considerat una dintre figurile esențiale ale sistemului de alimentare cu apă și canalizare din Timișoara.
La ediția din acest an au participat liceeni și profesori de la Colegiul Național Bănățean, Liceul Tehnologic „Azur” și Liceul Teoretic „Ioan Jebelean” din Sânnicolau Mare. Partenerul educațional al Aquatim este Liceul de Artă „Ion Vidu”, instituție implicată în program prin momentele artistice pregătite pentru elevi. Momentul muzical al acestei ediții a fost susținut de elevul Tudor Ionescu, din clasa a IX-a, care a interpretat la violoncel fragmente din Suita I de Bach, sub îndrumarea profesoarei Simona Rațiu.
Invitatul special a fost Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara. Acesta le-a vorbit elevilor despre contextul în care a fost fondată instituția, în urmă cu 105 ani, sub conducerea primului rector, Traian Lalescu, urmat de inginerul Stan Vidrighin. Rectorul UPT le-a transmis tinerilor că alegerile profesionale trebuie raportate la propriul potențial, la interesul personal și la valorile cultivate în familie, școală și comunitate. Mesajul său, orientat spre responsabilitate și perseverență, i-a încurajat pe elevi să își dezvolte gândirea critică și să rămână ancorați în realitate în momente de succes sau eșec.
Evenimentul a fost deschis de directorul general al Aquatim, Ilie Vlaicu, care a subliniat relația tradițională dintre companie și Universitatea Politehnica Timișoara, colaborare care există încă de la înființarea instituției tehnice. Reprezentanții Aquatim afirmă că programul „Apă cu Model” susține formarea tinerilor prin oferirea unor modele profesionale autentice și prin întâlniri directe cu personalități din comunitate.