Un bărbat de 37 de ani a fost prins de poliițiștii de frontieră din Timiș în timp ce voia să treacă granița cu un permis de conducere fals. S-a întâmplat seara trecută la Cenad, atunci când oamenii legii au făcut controlul documentelor.
Poliţiştii de frontieră au efectuat verificări specifice, în urma cărora au constatat că documentul în cauză nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unui permis auto original, acesta fiind fals, iar în urma verificărilor în baza de date, s-a stabilit că tânărul nu deţinea dreptul de a conduce.
Cu privire la cele constatate, persoana a declarat că a obţinut documentul de la o persoană necunoscută contra sumei de 1.500 de euro.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.