Trafic îngreunat pe Drumul Național 6, între Plugova și Cornea, în județul Caraș-Severin, în urma unui accident în care au fost implicate două autotrenuri. Un bărbat a fost rănit.
Martorii au sunat la 112, când au văzut că cele două tiruri s-au lovit. La fața locului au ajuns polițiștii, pompierii și medicii care au început să facă măsurători și să acorde îngrijiri medicale.
Din primele informații, un bărbat a fost transportat la spital cu traumatisme în urma accidentului.
“La fața locului, echipajele operative din cadrul Detașamentului Caransebeș, respectiv Punctului de Lucru Băile Herculane au intervenit cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD. În urma evenimentului, unul dintre cei doi soferi a rămas încarcerat, fiind extras de către echipajul de descarcerare, iar apoi a fost preluat de către echipajul Serviciului Județean de Ambulanță Caraș-Severin prezent la fața locului. Victima, care prezenta fracturi la membrele inferioare, a fost transportată la Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate” au declarat cei de la ISU Caraș-Severin.
Foto: DRDP Timișoara