Timișoara se pregătește să găzduiască, la finalul lunii noiembrie, una dintre cele mai elegante și așteptate seri ale anului. Balul Vienez Timișoara ajunge la cea de-a 12-a ediție și va avea loc vineri, 28 noiembrie, la Teatrul Național „Mihai Eminescu”, într-un eveniment care îmbină eleganța vieneză cu spiritul carității și al educației.

Organizat de Fundația Hațegan împreună cu Consulatul Onorific al Austriei la Timișoara, balul are loc sub Înaltul Patronaj al Primăriei Viena și al Ambasadei Austriei, fiind unul dintre cele 31 de baluri vieneze recunoscute la nivel internațional. Evenimentul va fi onorat de prezența unui reprezentant al guvernului vienez, marcând astfel statutul internațional al Balului Vienez Timișoara.

Încă de la prima ediție, evenimentul are o misiune caritabilă: fondurile strânse sunt direcționate către copiii defavorizați din centrele United Way România din vestul țării. Fiecare bilet, fiecare donație și fiecare pas de dans contribuie la finanțarea programelor de sprijin educațional, transformând seara într-un gest de implicare socială concretă.

Atmosfera specifică balurilor vieneze va fi recreată la Timișoara printr-un program muzical și artistic complex. Pe scenă vor urca Orchestra Spirit of Vienna și formația Radio Kings Band, invitați speciali din capitala Austriei. Lor li se vor alătura soprana Laura Tătulescu, artistă româno-americană, și tenorul Kristofer Ludin, într-un duet liric care promite să fie unul dintre momentele de vârf ale serii.

La secțiunea Rising Stars, publicul îl va putea asculta pe Milan Ilici, elev la Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timișoara și câștigător al Grand Prize la New York Classical Music Competition 2025, un tânăr pianist care confirmă potențialul noii generații de muzicieni.

Ca în fiecare an, debutanții Academiei Balului Vienez Timișoara – elevi și studenți din mai multe licee și universități timișorene – vor aduce eleganța și emoția dansului de început. În deschiderea serii vor evolua minidansatorii, iar spre miezul nopții, invitații vor participa la tradiționalul cadril, unul dintre momentele definitorii ale balului.

Lista instituțiilor reprezentate de tinerii debutanți include: Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva”, Colegiul Național „C.D. Loga”, Colegiul Național Bănățean, Colegiul de Artă „Ion Vidu”, Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”, Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Liceul Vlad Țepeș, Liceul Tehnologic Jimbolia, Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea de Vest din Timișoara.

Pentru o seară, sala Teatrului Național va fi transformată într-un spațiu de poveste, în care muzica, dansul și filantropia se împletesc într-un eveniment rafinat, dedicat comunității. Participanții sunt invitați să se bucure de o experiență culturală completă, să socializeze și să descopere farmecul autentic al balurilor vieneze, într-un decor inspirat din tradițiile de secol XIX.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *