Inspectoratul Județean de Poliție Timiș desfășoară campania preventivă „Siguranța nu este un artificiu!”, o inițiativă menită să reducă riscurile generate de folosirea necorespunzătoare a articolelor pirotehnice. Acțiunea urmărește să informeze populația cu privire la pericolele reale pe care le pot provoca artificiile, petardele și dispozitivele explozive improvizate, atunci când sunt utilizate în afara cadrului legal.
Potrivit reprezentanților IPJ Timiș, manipularea neautorizată a acestor articole poate duce la accidentări severe, incendii, distrugeri de bunuri și situații de risc major, în special pentru minori. Riscurile cresc considerabil în cazul produselor achiziționate din surse neautorizate sau al celor confecționate artizanal.
Pentru a preveni astfel de incidente, polițiștii din cadrul Biroului Analiză și Prevenirea Criminalității, împreună cu specialiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Timiș, desfășoară activități educative în unitățile de învățământ. Elevii sunt informați cu privire la noile reglementări din domeniul pirotehnic, dar și asupra consecințelor juridice și fizice ale utilizării necorespunzătoare.
Recomandările polițiștilor sunt clare și ferme. Comercializarea articolelor pirotehnice către minori sub 16 ani este strict interzisă, fapta fiind încadrată ca infracțiune și pedepsită cu închisoare de la 3 luni la un an. De asemenea, doar persoanele autorizate pot utiliza articole de risc scăzut, mediu sau mare. Pentru publicul larg, singurele dispozitive permise sunt cele din categoria F1, destinate folosirii în spații restrânse și considerate cu risc foarte scăzut.
Autoritățile atrag atenția că articolele pirotehnice trebuie folosite exclusiv în spații adecvate, fără a pune în pericol participanții sau trecătorii, iar achiziționarea lor trebuie făcută doar de la comercianți autorizați. Persoanele fizice nu pot desfășura activități precum vânzarea, depozitarea, confecționarea, importul sau transmiterea acestor produse.
Articol realizat de Mircea Vladimir.