Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara, instituție-cheie în dinamica culturală a orașului, intră într-o fază de consolidare instituțională odată cu aprobarea unui nou plan de reorganizare de către Consiliul Local. Această schimbare marchează nu doar maturizarea instituției, ci și extinderea semnificativă a misiunii sale, într-un context în care cultura devine tot mai mult un catalizator de coeziune și dezvoltare urbană.
Noua etapă de dezvoltare implică o mai bună coordonare a programelor de finanțare nerambursabilă, administrarea infrastructurilor culturale (inclusiv cinematografele din oraș) și o implicare directă în derularea proiectelor și evenimentelor cu impact local. Este o evoluție firească după rolul asumat în programul Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii, când instituția a funcționat ca veritabilă platformă de colaborare între administrație și sectorul cultural independent.
Totodată, reorganizarea marchează și o tranziție de leadership. Alexandra-Maria Rigler, directoarea care a pus bazele Centrului de Proiecte și l-a condus timp de peste patru ani, își încheie mandatul, lăsând în urmă o echipă consolidată și o viziune instituțională clară.
„A pus bazele unui proiect care contează și face diferența în comunitate”, a declarat primarul Dominic Fritz, adăugând că această etapă nouă nu ar fi fost posibilă fără curajul și energia cu care Alexandra Rigler a condus instituția.
Aceasta a subliniat, la rândul său: „Centrul de Proiecte a devenit un partener real pentru sectorul cultural și un instrument prin care orașul poate investi strategic în creativitate și comunități. Reorganizarea nu e doar o schimbare internă, ci un semn că instituția e vie și capabilă să crească odată cu orașul.”
Conducerea interimară este preluată de Ramona Laczkó-Dávid, o profesionistă cu experiență vastă în domeniul managementului cultural la nivel european și asiatic. Cu un CV solid și o implicare esențială în programul Timișoara 2023, Laczkó-Dávid promite să asigure continuitatea direcției strategice a instituției, dar și adaptarea acesteia la noile nevoi ale sectorului creativ local.
„Vom continua să lucrăm cu deschidere, rigoare și atenție față de nevoile comunității timișorene. Centrul de Proiecte este pregătit să intre într-o nouă etapă de dezvoltare, una care presupune mai mult decât sprijin – presupune asumarea unui rol activ în definirea culturii ca infrastructură socială esențială pentru oraș”, a transmis noua manageră interimară.
Reorganizarea actuală nu înseamnă doar o ajustare de structură, ci un nou început pentru un proiect care s-a dovedit deja esențial pentru Timișoara, spun cei de la Centrul de Proiecte.