Cererea pentru soluții de energie regenerabilă atinge niveluri record: E.ON Energie România instalează în medie 40 de sisteme fotovoltaice zilnic, înregistrând o creștere de 13% în primele șase luni din 2025 față de aceeași perioadă a anului trecut.
Peste 2.270 de sisteme fotovoltaice au fost montate de companie pentru clienții rezidențiali, iar tendința se menține ascendentă, inclusiv în afara programului „Casa Verde Fotovoltaice” al Administrației Fondului pentru Mediu. Numărul instalărilor realizate independent de acest program a crescut de zece ori față de anul precedent, semn că tot mai mulți români își doresc autonomie energetică.
Un alt indicator important: 87% dintre sistemele montate în 2025 includ și baterii de stocare, o creștere semnificativă față de 2024, când doar 10% dintre clienți optau pentru această opțiune.
Conform unui sondaj realizat de E.ON în iunie 2025, 17% dintre respondenți – din mediul urban și rural limitrof – intenționează să-și instaleze un sistem fotovoltaic în următorul an.
Datele centralizate de E.ON arată că economiile pot ajunge până la 11.000 lei pe an, în funcție de puterea sistemului ales și de consumul lunar:
- Pentru facturi lunare de 150 lei, un sistem de 3 kW cu baterie inclusă poate aduce o economie anuală de până la 4.700 lei;
- Pentru facturi de 300 lei, un sistem de 5 kW – până la 7.900 lei;
- Pentru facturi de 600 lei, un sistem de 7 kW – până la 11.000 lei.
Un sistem de 3 kW produce, în medie, 3.500 kWh pe an – suficient pentru un consum lunar de aproximativ 200 kWh. Investiția se recuperează în circa patru ani, iar garanțiile oferite sunt de 15 ani pentru panouri și 10 ani pentru invertor.
E.ON oferă pachete complete, de la evaluarea tehnică a locului de consum, proiectare și obținerea avizelor, până la instalare și mentenanță. Clienții pot opta pentru sisteme hybrid, cu module de stocare de 5, 10 sau 15 kW, fiecare cu o garanție de 10 ani.
În prezent, peste 7.000 de familii din România utilizează deja sistemele fotovoltaice E.ON, economisind semnificativ la facturile de electricitate și contribuind la tranziția către o sursă de energie curată și sustenabilă.