Colterm sistează furnizarea agentului termic pentru încălzire în municipiul Timișoara, începând cu data de 17 aprilie 2025. Decizia este motivată de prognoza meteorologilor care anunță pentru următoarele zile temperaturi ridicate, respectiv 20 de grade Celsius în timpul zilei și 10 grade Celsius pe timpul nopții.

Hotărârea conducerii Colterm respectă prevederile Regulamentului Serviciului Public de Alimentare cu Energie Termică al Municipiului Timișoara. Potrivit aceluiași regulament, furnizarea agentului termic ar putea fi reluată doar dacă temperaturile exterioare vor scădea semnificativ, iar condițiile meteorologice o vor impune.

Pentru informații suplimentare, sesizări sau reclamații, clienții Colterm au la dispoziție următoarele canale de comunicare:

  • Telefon fix: 0256.494.133
  • Număr scurt: 0356-909 (tasta 4)
  • Telefon mobil: 0756.061.468
  • E-mail: dispecerat@colterm.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *