Crimă înfiorătoare în Banat! O femeie și-ar fi omorât bebelușul de numai un an. Totul s-ar fi petrecut sâmbătă seara, în localitatea Scăiuș din județul Caraș-Severin.
La fața locului au ajuns mai multe echipaje ale poliției și o ambulanță trimisă de la Lugoj.
De asemenea, criminaliștii au ajuns și ei la fața locului și au făcut cercetări pentru a stabili cu exactitate cum s-au întâmplat faptele.
“În data de 5 august a.c., la ora 22.55, polițiștii au fost sesizați printr-un apel prin SNUAU 112 cu privire la faptul că în localitatea Scăiuș ar fi decedat un minor în vârstă de aproximativ un an. Polițiștii care s-au deplasat la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, în prezent fiind desfășurate cercetări în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs evenimentul” transmit reprezentanții IPJ Timiș.
Trupul bebelușului a fost dus la medicina legală, iar mama acestuia este audiată.
Vecinii femeii povestesc că aceasta suferea de probleme psihice.
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraș-Severin au preluat speța și continuă cercetările.
ACTUALIZARE:
O femeie în vârstă de 30 de ani, a sugrumat cu mâinile şi i-a obstrucționat mecanic căile respiratorii superioare ale fiului ei în vârstă de 1 an şi 2 luni, provocându-i în acest mod decesul.
La data de 06 august 2023 Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de numita L.A. sub aspectul comiterii infracțiunii de violență în familie, faptă prev. de art. 199 alin. (1) Cod penal rap. la art. 188 alin. (1) Cod penal, luându-se faţă de aceasta măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 de ore. În aceeași dată s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale față de numita L.A., urmând a fi sesizat judecătorul de drepturi şi libertăți din cadrul Tribunalului Caraş-Severin cu propunere de arestare preventivă.