În ședința Consiliului Local de la Primăria Dumbrăvița, de marți, 8 iulie, a fost aprobată documentația DALI pentru transformarea Incubatorului de afaceri al comunei într-o unitate de învățământ. Valoarea estimată a investiției se ridică la 20 de milioane de lei.
Proiectul prevede conversia clădirii existente într-o școală dotată cu:
- 22 de săli de clasă
- 2 laboratoare
- Cabinet medical
- Bibliotecă
- Teren de sport și loc de joacă
- Spații administrative
Numărul elevilor din sistemul de învățământ de stat din Dumbrăvița este în creștere constantă, iar spațiile actuale sunt deja la limită. În anul școlar 2024–2025, peste 2.600 de copii au fost înscriși în 78 de clase la ciclul primar și gimnazial, 28 de grupe la grădiniță și 5 grupe la creșă. Pentru anul viitor, cererea deja depășește capacitatea: doar 100 din cele 170 de cereri la creșă au fost acceptate, iar grădinița a solicitat suplimentarea locurilor pentru încă 3 grupe.
Pașii următori: elaborarea proiectului tehnic, obținerea avizelor și demararea lucrărilor. Proiectul este considerat o soluție rapidă pentru extinderea infrastructurii educaționale în comună.
Rețeaua educațională actuală din comună include 5 clădiri pentru școala gimnazială și 13 săli modulare, alături de 3 cantine, 2 terenuri de sport, un bazin de înot, săli de sport, bibliotecă și cabinete medicale și stomatologice. Grădinița funcționează în 3 imobile, iar creșa, inaugurată în 2023, și-a atins deja capacitatea maximă.
Primăria Dumbrăvița are în desfășurare cinci proiecte pentru extinderea capacității educaționale, printre care construirea unei noi grădinițe (lucrările au început) și a patru noi școli, aflate în diverse faze de implementare.