Intervenție de urgență în localitatea Periam din Timiș. Inspectoratul pentru Situații de Urgență Banat al județului Timiș anunță că într-o locuință a avut loc o explozie puternică.
Din primele informații, se pare că două persoane care erau în momentul deflagrației în interiorul imobilului au suferit arsuri și au nevoie de îngrijiri medicale. Acestea au arsuri de gradul 1 și 2 pe față și mâini. Acestea vor fi transportate de urgență la Timișoara la Casa Austria.
Până în acest moment, știm că deflagrația cauzată de o butelie a afectat 4 apartamente din localitate.
UPDATE:
După efectuarea recunoasterii s-a constatat o acumulare de gaze urmată de o explozie, în urma careia au rezultat doua victime. O victimă de sex masculin care prezenta arsuri pe membrele superioare și fata de gradul II și o victimă de sex feminin care prezenta arsuri de gradul I, pe fața si membre, ambele au fost transportate la spital. În cauză a fost alertat Inspectoratul de Stat în construcții. În urma deflagrației a fost afectată tâmplăria și ușa apartamentului.