O femeie de 45 de ani din Timiș a ajuns la spital după ce un bărbat de 26 de ani care conducea o autoutilitară a adormit la volan. Totul s-a petrecut joi dimineața pe Drumul Național 59 în localitatea Cărpiniș.
Polițiștii transmit că un bărbat în vârstă de 26 de ani a condus un autoturism care tracta o platforma, pe DJ 693 dinspre Iecea Mică spre Cenei, iar la intersecția cu DN59A a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie în vârstă de 45 de ani, care se deplasa regulamentar dinspre Jimbolia.
Femeia de 45 de ani a fost rănită și transportată la spital. Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Traficul în zonă a fost îngreunat câteva zeci de minute.
Foto: DRDP Timișoara