Caz șocant în județul Timiș. Un bărbat este acuzat că și-a înjunghiat soția, iar mai apoi și-ar fi dat foc în anexa casei. Femeia a fost dusă la spital, iar soțul acesteia a fost găsit carbonizat în anexa care a ars ca o torță.
Totul s-a petrecut puțin înainte de ora prânzului, în localitatea Moșnița Veche.
Polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că la un imobil de pe strada Aurel Cosma din Moșnița Veche, a avut loc o altercație între un bărbat și o femeie, femeia prezentând o plagă la nivelul gâtului.
Aceasta a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
“Ulterior ar fi fost incendiată o anexă a locuinței, în interiorul acesteia, fiind găsit trupul carbonizat al unei persoane” spun cei de la IPJ Timiș.
Polițiștii aflați la fața locului efectuează verificări în vederea stabilirii identității cadavrului și stabilirea întregii situații de fapt, iar sursele noastre spun că soțul femeii este cel care a fost găsit fără viață în anexa incendiată.
Foto: arhivă