Trafic dat peste cap, miercuri, la orele prânzului la intersecția străzilor Pestalozzi și Ștefan cel Mare. Două mașini s-au ciocnit violent, iar una dintre ele a ajuns cu roțile în sus pe liniile de tramvai.
Conform oamenilor legii, un bărbat în vârstă de 72 de ani a condus un autoturism pe strada Ștefan cel Mare, dinspre bulevardul Eroilor de la Tisa spre Piața Traian, iar la intersecția cu strada J.H. Pestalozzi a pătruns în intersecție pe culoarea roșie a semaforului electric și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de o femeie în vârstă de 47 de ani, care circula regulamentar, spre bulevardul Vasile Pârvan.
În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.