Cu linii noi de tramvai, o șosea lărgită la patru benzi, trotuare, piste de biciclete, spațiu verde și un sistem de iluminat public modern, proiectul de modernizare a Căii Bogdăneștilor inițiat de Primăria Municipiului Timișoara se apropie de finalizare, urmând să fie recepționat în această vară. Chiar și așa, la inspecția pe șantier, primarul Timișoarei a anunțat că au fost găsite nereguli.

În termen de o săptămână, constructorul este obligat să remedieze pe propria cheltuială toate deficiențele identificate la căminele de canalizare, conform solicitării primarului.

„Lucrarea de pe Bogdăneștilor încă nu e gata. Am avut chiar săptămâna asta o întâlnire cu constructorul pe șantier, tocmai ca să mă asigur că vom avea la final o lucrare de bună calitate. I-am cerut să lucreze inclusiv în weekend la remedieri și să afecteze cât mai puțin posibil traficul în zonă. Modernizarea Căii Bogdăneștilor este unul din proiectele noastre strategice pentru sistemul de mobilitate al Timișoarei, alături de Cetății și Vidrighin. Nu voi accepta lucrări de mântuială”, a declarat primarul Dominic Fritz. 

Pentru efectuarea lucrărilor, circulația rutieră va fi restricționată etapizat, astfel:

  • etapa I, în perioada 06.04.2024 – 07.04.2024, pe tronsonul cuprins între strada Umbrei și strada Madona, prin închiderea sensului de mers dinspre strada Dunărea spre bulevardul Cetății, cu devierea traficului rutier pe strada Semicerc, respectiv închiderea străzilor Adam Müller-Guttenbrunn, Taborului și Tacit, din intersecția cu Calea Bogdăneștilor.
  • etapa II, în perioada 08.04.2024 – 12.04.2024, pe tronsonul cuprins între strada Madona și strada Adam Müller-Guttenbrunn, prin închiderea sensului de mers dinspre bulevardul Cetății spre strada Dunărea, cu devierea traficului rutier pe străzile Manole și Cireșului, respectiv închiderea străzilor Barierei și Tacit, din intersecția cu Calea Bogdăneștilor.

Întregul proiect va fi predat în această vară, după recepție. Alături de strada Grigore Alexandrescu și de pasajul și podul Solventul, Calea Bogdăneștilor va întregi Inelul IV de circulație în zona de vest a Timișoarei.

Valoarea totală a investiției este de aproape 150 de milioane de lei, din care peste 91 de milioane de lei reprezintă fonduri europene nerambursabile, iar restul sumei provine de la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD).