Lucrările la noul campus al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara se apropie de final. Muncitorii lucrează în ritm alert, iar proiectul este așteptat să fie inaugurat la începutul noului an universitar, în toamnă.

Campusul se întinde pe un teren de 21.000 de metri pătrați și include o clădire cu două amfiteatre, 10 săli de seminarii, un centru de conferințe, un muzeu antropologic, un centru expozițional, birouri pentru cadre didactice, două săli de studiu și diverse anexe. De asemenea, proiectul prevede construirea unui corp de clădire destinat activităților didactice și a unui imobil cu unități de cazare pentru studenți, sală de sport și terenuri exterioare.

Campusul va beneficia de dotări moderne, inclusiv sisteme de supraveghere video, instalații de protecție împotriva șocurilor, sisteme de ventilare și un sistem de avertizare în caz de panică.

„Lucrările avansează rapid. Ne așteptăm ca în vară sau toamnă proiectul să fie finalizat și recepționat. Constructorul a decis să accelereze ritmul fără presiuni suplimentare din partea noastră. Cu cât mai repede, cu atât mai bine. Ne dorim ca deschiderea noului an universitar să aibă loc la Ghiroda”, a declarat rectorul UMF Timișoara, Octavian Crețu.

Investiția se ridică la 25 de milioane de euro. În prezent, UMF Timișoara are peste 7.000 de studenți, 2.300 de medici rezidenți și peste 800 de cadre didactice specializate în peste 100 de discipline.

(P)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *