O singură medie de 10 la Examenul de Bacalaureat de anul acesta, în Timiș. Ana Cîrjea, elevă la Colegiul Național „Constantin Diaconovici” Loga din Timișoara a reușit să ia nota 10 la toate cele 3 probe scrise. 

Ana a fost elevă la profilul de matematică-informatică a colegiului și a susținut probele scrise la: limba și literatura română, matematică și fizică. 

Aceasta a declarat că nu se aștepta la acest rezultat. A fost felicitată și de directorul Colegiului Național „Constantin Diaconovici” Loga din Timișoara. 

„Nu mă așteptam să iau chiar 10 curat […] Prima reacție a fost să dau refresh la pagină. Am început să realizez că e adevărat după ce m-a sunat doamna directoare, am fost fericită! Aș vrea să mă duc la o facultate în străinătate și apoi să fac cercetare. Pentru cercetare aș vrea să mă întorc în țară, dar nu sunt sută la sută sigură. Sunt admisă deja la Paris și voi aplica și la Zurich, aș prefera Zurich” ne-a povestit Ana. 

Anul trecut trei elevi din județ reușeau această performanță (doi din Timișoara și unul din Lugoj).