Podul de la Remetea Mare de pe Drumul Județean 609F intră în faza de proiectare. Acesta este într-o sare avansată de degradare, astfel că autoritățile vor dărâma vechiul pod și vor construi unul nou. Între timp, Direcția de Drumuri din cadrul Consiliului Județean Timiș a impus o restricție de tonaj de 7,5 tone pentru autovehiculele care tranzitează zona, însă șoferii ignoră regulile.
Podul este tranzitat zilnic de mii de mașini, printre ele și camioane și autobuze care depășesc masa totală admisă pentru tranzit. Controale se fac, susțin autoritățile, însă șoferii evită zona când polițiștii fac verificări.
„De fiecare dată când se instituie acolo controale ale poliției cu ISCTR se prind 2 maximum 3 transportatori, după care ei se anunță prin stații și nu mai circulă nimeni atât timp cât stă echipajul acolo” a declarat pentru newsvest.ro Alexandru Proteasa, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș.
Autoritățile de la județ au planuri mari în zonă. Contractul pentru studiul de fezabilitate și proiectul tehnic a fost semnat astăzi. Reprezentanții societății câștigătoare vor veni la fața locului săptămâna viitoare pentru a a indentifica soluția optimă pentru construirea unui nou pod peste Bega, dar și contruirea unui acces mai bun pe șoseaua județeană dispre Drumul Național 6.
„Podul cu pricina este în exploatare de peste 100 de ani, iar condițiile de siguranță și confort pentru circulația rutieră nu mai corespund cu normele tehnice în vigoare. Așadar, parcurgem cu atenție, dar și cu operativitate maximă, toate procedurile pentru finalizarea cât mai rapidă a acestei investiții ce va avea un impact pozitiv major pentru locuitorii din zonă. Între timp, trag un semnal de alarma și îndemn șoferii la responsabilitate și la respectarea măsurilor de restricționare a traficului greu pe pod. De asemenea, vom continua să îi sancționăm pe cei care sfidează legea și îi pun în pericol ceilalți” a declarat Alexandru Proteasa, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș.
Oamenii din zonă spun că autovehiculele de mare tonaj care tranzitează drumul le fac viața un calvar. Au crăpături în case și nici măcar nu pot ține geamurile deschise din cauza zgomotului.