După atâtea ploi și temperaturi ridicate, ambrozia, buruiana la care sunt alergici 6 milioane de români, s-a dezvoltat în neștire. Astfel, a început vânătoarea proprietarilor care nu își îngrijesc terenurile. Autoritățile locale din toată țara au verificat terenurile, conform legii și au trimis somații proprietarilor.

În schimb, pe Calea Buziașului (actuala Stan Vidrighin) plantele de ambrozie cresc în voie fără ca reprezentanții primăriei sau a firmei care se ocupă de șantierul din zonă să o taie.

La Timișoara, primăria anunță printr-un comunica de presă că peste 400 de somații au fost transmise, în ultimele 3 luni, proprietarilor de terenuri infestate cu ambrozie care nu luat măsurile necesare pentru prevenirea, combaterea și distrugerea acestei buruieni. Până în acest moment s-au conformat 51 de persoane și au luat măsurile de cosire a ambroziei.

Conform Legii nr. 62/2018 privind combaterea ambroziei și ale art. 7 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 62/2018, obligația proprietarilor de terenuri este de prevenire, combatere și distrugere a buruienii. Acestea se pot realiza prin cosire repetată, distrugere cu unelte agricole, smulgere, în cazul unor suprafețe izolate sau erbicidare, după caz.

Primăria a făcut și un apel public către toți proprietarii de terenuri de pe raza municipiului, să le curețe de ambrozie, însă pe domeniul public sau în cimitire, buruiana la care sunt alergici mulți timișoreni crește nestingherită.

Amenzile pentru necosirea ambroziei pot ajunge până la 5.000 de lei pentru persoane fizice și 20.000 de lei pentru persoane juridice.