La Cinema Victoria, începe o săptămână de explorări: în căutarea gustului, a sensului, a unor povești din vieți anterioare sau a unor secrete adânc îngropate.
Miercuri, te așteptăm cu O CINĂ LA FILM, propusă de Culinaria Banatica. Descoperă hedonismul în bucătărie alături de scriitoarele Adriana Babeți și Smaranda Vultur și gustă preparate inspirate din scrierile lor. Seara, MAMMALIA, cel mai recent film al tânărului regizor Sebastian Mihăilescu, te conduce într-o călătorie onirică în care banalul și suprarealul se întrepătrund.
Joi, intrăm din nou în lumea dansului cu UN(SAFE) ZONES, o selecție de cinci scurtmetraje despre dans, care lansează un dialog complex despre contexte sociale și culturale care pun viața în pericol, dezvăluind realități incomode. Proiecția face parte din Stagiunea de Dans Contemporan DINAM, organizată de Unfold Motion. După aceea, TÓTEM ne duce în „zonele nesigure” ale unei familii care se confruntă cu pierderea iminentă a cuiva drag. Filmul realizatoarei Lila Aviles, propunerea Mexicului la Oscar, va fi urmat de o discuție cu un psihoterapeut.
Alte incursiuni inedite mai găsești vineri, în TIGRU, unde povestea unei tigroaice scăpate de la zoo se împletește cu cea a doctoriței veterinare pornite în căutarea ei, sau în comedia franțuzească CRIMA ESTE A MEA, în care ancheta unui omor creează eroi fără voie, dar și, sâmbătă, în ARSENIE. VIAȚA DE APOI, un pelerinaj fictiv pe urmele unui călugăr care a ajuns să fascineze masele după moartea sa sau în DIN ALTE VIEȚI, care explorează posibilele conexiuni din vieți anterioare. MAESTRUL GRĂDINAR, proiectat duminică seara, scoate la iveală secrete din trecutul unui horticultor meticulos, Joel Edgerton, ce amenință să dea peste cap ordinea de care este obsedat.
Duminică după-amiaza, #VinoLaVictoria să redescoperi MEANDRE (1967) de Mircea Săucan, în episodul lunii octombrie din Cinemateca Itinerantă, seria noastră cu filme românești de arhivă.
Micii spectatori au parte, duminică, de o premieră: ARGONAUȚII: POVEȘTI ȘORICEȘTI împletește aventura cu mitologia, într-o animație care îi va ține cu sufletul la gură. Sâmbătă, proiectăm din nou BOBIȚĂ ȘI BUBURUZĂ, în maghiară, cu subtitrare în română.
PROGRAMUL COMPLET, AICI:
