Asociația OncoHelp și rețeaua Medima deschid cel mai important centru de imagistică medicală din Banatul Montan. Acesta va funcționa în spitalul pe care OncoHelp îl construiește pe Calea Caransebeșului nr. 14A din Reșița, iar inaugurarea va avea loc odată cu finalizarea lucrărilor la clădire.
Centrul va fi dotat cu aparate de ultimă generație pentru scanarea corpului: RMN cu inteligență artificială, tomograf performant, mamograf 3D și un aparat special numit PET-CT. Acest echipament, o premieră pentru regiune, poate descoperi tumori foarte mici și ajută la identificarea celulelor canceroase care s-au răspândit în organism. Până acum, pacienții cu afecțiuni oncologice din Caraș-Severin erau nevoiți să meargă până la Timișoara pentru a face aceste analize amănunțite, extrem de importante pentru stabilirea și monitorizarea tratamentului.
„Am anunțat la începutul acestui an că urmează o importantă perioadă de dezvoltare regională a Asociației OncoHelp. Reșița este una dintre direcțiile spre care ne-am îndreptat. Construim acolo un spital pentru pacienții oncologici din Banatul Montan, pentru că vrem ca pacienții oncologici să aibă acces cât mai rapid atât la tratament, cât și la investigații medicale. Parteneriatul cu Medima vine în completarea dezvoltării spitalului OncoHelp din Reșița și reprezintă un pas important pentru integrarea serviciilor oncologice cu cele imagistice, dar și pentru accesul pacienților din Caraș-Severin la investigații avansate de medicină nucleară. Astfel, bolnavii de cancer nu vor mai fi nevoiți să facă zeci de drumuri la Timișoara. În plus, va fi primul PET-CT din Banatul Montan”, spune Valeriu Borugă, manager Asociația OncoHelp.
Dezvoltarea acestui centru medical consolidează poziția rețelei Medima în vestul țării, devenind partenerul oficial de imagistică pentru un centru oncologic recunoscut la nivel european.
„Parteneriatul cu OncoHelp reprezintă mai mult decât deschiderea unei noi clinici Medima. Construim, împreună, un model integrat de îngrijire oncologică, în care imagistica avansată devine parte esențială din traseul pacientului, de la diagnostic rapid și precis până la deciziile terapeutice multidisciplinare. Faptul că Medima devine partenerul de imagistică al singurului centru acreditat ESMO din România confirmă direcția strategică a rețelei noastre și standardul medical pe care îl dezvoltăm în regiune”, spune Vlad Ardeleanu, CEO & Co-Founder Medima.
Medima este o rețea națională formată din clinici moderne și o echipă de peste 100 de medici specialiști în imagistică. Extinderea și dezvoltarea rețelei la nivel național sunt susținute de fondurile de investiții Morphosis Capital și Integral Venture Partners, cu scopul de a transforma România într-un centru de excelență în diagnostic.
Articol scris de Sorin Ianoș