Compania Delgaz Grid anunță că joi, 23 februarie, între orele 8:00-20:00 va face lucrări specifice la sistemul de distribuție din municipiul Timișoara, astfel se va sista temporar alimentarea cu gaze naturale pe străzile Ion Ionescu de la Brad, Martir Constantin Zăbulică, Aleea Balcic, Intrarea Aca de Barbu, Luminița Boțoc, Holdelor, Silistra și Aleea Bălți.

Compania solicită consumatorilor să închidă toate focurile, iar după reluarea distribuţiei gazelor naturale să supravegheze modul de ardere a acestora timp de 30 minute. În cazul în care simt miros specific de gaz, consumatorii sunt rugaţi să anunţe imediat dispeceratul de urgenţă al Delgaz Grid la unul dintre numerele de telefon: 0800.800.928 (număr gratuit, apelabil din principalele reţele de telefonie fixă şi mobilă) sau 0265.200.928 (număr taxabil cu tarif local din reţeaua Telekom şi cu tariful operatorului din toate celelalte reţele de telefonie).