Duminică, 19 octombrie, Piața Victoriei din Timișoara se transformă într-un spațiu de învățare prin acțiune. Între orele 14:00 și 17:00, aici are loc cea de-a cincea ediție a campaniei „Învață să salvezi o viață!”, un eveniment care aduce în prim-plan importanța siguranței rutiere și a reacției rapide în cazul unui accident grav. Inițiativa se desfășoară sub mesajul „Siguranța rutieră este și responsabilitatea ta!” și reunește zeci de voluntari, instituții și pasionați de motorsport, într-un exercițiu public de responsabilizare civică.
Pe platoul din fața Operei Naționale, trecătorii vor putea urmări o simulare realistă a unui accident rutier produs în urma coliziunii dintre două autoturisme și o motocicletă. Scenariul inspirat din cazuri reale va arăta pas cu pas cum intervin echipajele de urgență, din momentul impactului până la acordarea primului ajutor și gestionarea anchetei la fața locului.
Exercițiul va fi susținut de echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Banat, care vor realiza o demonstrație de descarcerare și prim ajutor. Rolurile victimelor vor fi jucate de voluntari din comunitatea locală – Sorin Mihoc (Mihoc Rally Team), Alin Moatamed (Kong Gym), Loredana Nicoară (Doomstriker LEMC Banat) și Iulian Dusec (Timișoara Bikers MF). Transformarea lor vizuală va fi realizată cu ajutorul efectelor de make-up semnate de artista Daniela Cășuneanu Stănculete, campioană internațională la competiții de profil.
După intervenția echipajelor ISU, polițiștii rutieri vor simula cercetarea la locul „accidentului”, iar jandarmii vor asigura perimetrul. În final, polițiștii de penitenciar vor demonstra procedura de preluare a persoanei vinovate. Exercițiul își propune să arate cum colaborează, în mod real, instituțiile implicate în gestionarea unui eveniment rutier grav.
Pe lângă momentul principal, participanții vor putea vedea două mașini avariate în accidente reale, expuse în zona centrală, precum și patru mașini de concurs și peste 50 de motociclete aparținând pasionaților de moto din județ. Printre atracții se află și o motocicletă de concurs a fraților Mark și Dean Iovița, campioni naționali și balcanici la supermoto și motocross, care vor susține o demonstrație de abilități tehnice.
Organizatorii vor distribui gratuit publicului volumele „Primul ajutor în accidentele rutiere” (ediția a IV-a), semnate de prof. univ. emerit dr. Dan V. Poenaru, asist. univ. dr. Iulian Popa și drd. Diana Mihai. În același timp, vor fi oferite pliante cu instrucțiuni de acordare a primului ajutor și informații despre activitatea instituțiilor partenere.
Parteneri ai campaniei:
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Banat – Timiș, Inspectoratul de Jandarmi Județean Timiș, Inspectoratul de Poliție Județean Timiș, Serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor din cadrul Instituției Prefectului – Timiș, Direcția Generală a Poliției Locale Timișoara, Penitenciarul Timișoara, Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara, Doomstriker LEMC Banat, Timișoara Bikers MF, Widows Sons, VN Motorsport, Mihoc Rally Team, Giurisici Motorsport, Blitz Defensive Drive Academy, Help Trend.
Parteneri Media:
TVR Timișoara, Qub TV, Tele 8TV, Radio Timișoara, West City Radio, ImpactPress, Timișoara Știri, News Vest, Gazeta din Vest, Teatrul Maghiar, Societatea de Transport Public Timișoara – STPT.
Sponsori:
Școala de Șoferi Blitz, Asociația EuroPro pentru Societatea civilă, Democrație și Drepturile Cetățeanului, HDM Studio, Kelly Image, Tractări Auto Adi Balo, Dezmembrări Economy Cars.