Teatrul German de Stat Timișoara aduce din nou în fața publicului, în luna iunie, îndrăgitul musical „Cartea junglei”, în regia lui Răzvan Mazilu. Adaptat după faimoasa carte a lui Rudyard Kipling, spectacolul va avea cinci reprezentații, dintre care trei în Timișoara și două în Arad, fiind o opțiune ideală pentru întreaga familie, mai ales de Ziua Copilului.
Primele spectacole vor avea loc în 1 și 2 iunie, la Timișoara – chiar de Ziua Copilului, în două sesiuni: de la ora 11:00 și de la ora 18:00. Cea de-a treia reprezentație va fi în 2 iunie, tot de la ora 11:00, pe scena TGST. Biletele pentru aceste spectacole sunt disponibile online, însă locurile sunt deja limitate.
Pe 4 iunie, spectacolul ajunge la Arad, pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, unde Mowgli și prietenii săi vor oferi două reprezentații, la ora 11:00 și la ora 18:00.
Recomandat pentru copiii de peste șase ani, musicalul include melodii celebre precum „The Bare Necessities” și „I wanna be like you”, păstrând spiritul originalului Disney, dar aducând în același timp o interpretare teatrală energică și captivantă.
Distribuția este una generoasă și plină de viață, cu peste 25 de actori și dansatori implicați, printre care Ștefan Bogdan, Daniela Török, Bülent Özdil, Olga Török, Oana Vidoni și Denis Matei. Muzica live este susținută de Sorina Savii la percuție și Nadayana la handpan.
Spectacolul beneficiază de supratitrare în limba română, astfel încât toți spectatorii, indiferent de vârstă sau limbă maternă, să se bucure de aventurile din jungla indiană. Cei mici (și nu doar ei) sunt invitați într-o călătorie plină de magie, suspans și prietenie, alături de personajele lor preferate.