Peste 200 de persoane s-au strâns vineri seară în centrul Timișoarei pentru a comemora 365 de zile de la invazia rusă din Ucraina. Ploaia nu i-a făcut pe oameni să plece, fiecare a aprins o lumânare în memoria eroilor de război.

„Sunt aici de aproape un an și vreau să spun din inimă, mulțumesc tuturor rămânilor, pentru că ne-au ajutat mult. Avem foarte multă durere în suflet, dar trebuie să ne continuăm viața, să lucrăm, să ne creștem copiii. Asta nu ne face să ne oprim viața, dar ne simțim foarte rău pe dinăuntru și așteptăm libertatea” spune o femeie care a fugit din Ucraina.

Răboiul a avut efecte și asupra românilor, care acum au venit să aprindă o lumânare pentru vecinii greu încercați.

„Primul impuls a fost să ajutăm, a fost spaimă, am fost foarte speriată, eu m-am gândit personal că poate vine și peste noi războiul acesta, am început să ne facem planuri de viitor, ce facem dacă trebuie să plecăm repede” spune o timișoreancă.

Cele 365 de lumânări au fost așezate pe treptele Operei din Timișoara, unde în 1989, oamenii mureau sub focul gloanțelor pentru libertate.