În 2025, Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara lansează „Timișoara – Obiectiv Cinema”, un program de finanțare dedicat inițiativelor cinematografice locale și naționale. Programul susține organizarea de festivaluri de film, activități de educație prin film și alte proiecte culturale care valorifică infrastructura cinematografică recent reactivată a orașului.
Cele trei cinematografe istorice – Victoria, Timiș și Studio – redeschise între 2022 și 2024, sunt în centrul acestui demers. Împreună, ele oferă aproape 1.000 de locuri și au găzduit, până la finalul anului trecut, peste 2.000 de proiecții și evenimente, atrăgând în total mai mult de 162.000 de spectatori. Alte două cinematografe – Johnny și Dacia – se află în proces de renovare sau reactivare.
Programul „Timișoara – Obiectiv Cinema” își propune să susțină diversificarea peisajului cinematografic al orașului și atragerea unui public cât mai variat. Accentul cade pe proiecte care promovează accesul la cultură pentru tineri, minorități sau grupuri vulnerabile, dar și pe formarea profesională în domeniul audiovizual. Sunt eligibile persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, societăți comerciale și organizații de drept privat sau public, cu excepția celor aflate în subordinea Consiliului Local al Municipiului Timișoara.
Cei interesați pot propune inițiative care să completeze și să diversifice programul cinematografelor cu filme de autor, producții românești și europene, retrospective tematice sau alte tipuri de proiecții. Programul facilitează, de asemenea, integrarea Timișoarei în rețelele naționale și internaționale ale festivalurilor de film și încurajează colaborările între profesioniști din domeniul cinematografic.
Bugetul total alocat pentru anul 2025 este de 1.000.000 de lei. Termenul limită pentru depunerea aplicațiilor este 7 mai 2025.