Consilierii judeţeni din Timiș au votat aprobarea bugetului pentru anul 2023 în cadrul ședinței ordinare de astăzi, 31 ianuarie. Bugetul consolidat pentru anul 2023, compus din cheltuieli de funcționare și alocări pentru investiții, este de 840.656,89 mii lei. Acesta este în ușoară creștere față de bugetul anului trecut, iar principiul în baza căruia a fost întocmit are în vedere reducerea cheltuielilor pe secțiunea de funcționare și majorarea alocărilor pe secțiunea de dezvoltare.

Programul de investiții pe anul 2023 însumează 378.427,43 mii lei, cu 7,52% mai mult decât în anul 2022. Aproape 24% din totalul veniturilor vor fi atrase din fonduri europene. Bugetul județului cuprinde și sume pentru finalizarea proiectelor începute, dar și fonduri importante pentru investiții publice complet noi. Cele mai mari investiții în 2023 vor fi în sănătate și în transporturi – drumuri județene, domenii care au prevăzut un buget de 238.852 mii lei din totalul de 378.427,43 mii lei.

„Continuăm dezvoltarea pe șase direcții principale: derularea de proiecte majore, cultură, eficientizare, creșterea calității vieții, dezvoltarea infrastructurii și a patrimoniului. Punem accent pe drumuri și pe siguranță rutieră, intenționăm chiar să facem un studiu pentru identificarea celor mai periculoase zone, astfel încât prin intervenția noastră să evităm adevărate nenorociri. Totodată am construit un buget echilibrat, în jurul principalelor interese ale cetățenilor, cu alocări de peste 332.215,68 mii lei pentru sănătate, protecție socială, protecția mediului și învățământ. Cultura ocupă un loc de cinste în acest an, cu fonduri semnificative, 62.414 mii lei pentru cele trei muzee, teatrul pentru copii, biblioteca și centrul de artă, pe care le avem în subordine, deoarece Timișoara deține titlul de Capitală Europeană a Culturii, iar Consiliul Județean Timiș este partener important în acest program național”, a spus Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș.

În plus, Consiliul Județean Timiș are depuse mai multe proiecte cu fonduri europene, aflate în diverse stadii de evaluare, care vor fi incluse în bugetul de anul acesta doar după semnarea contractelor de finanțare.