Poliția Municipiului Vulcan a fost sesizată cu privire la faptul că, în noaptea de 14/15.10.2023, persoane necunoscute au pătruns prin ruperea lacătului într-un beci al unei săli de evenimente din Vulcan, iar din interior au sustras 16 sticle de băuturi alcoolice.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, iar în urma cercetărilor efectuate au identificat un bărbat de 33 de ani, din Vulcan, bănuit de comiterea infracțiunii reclamate.

În urma administrării probatoriului, față de cel în cauză, polițiștii au luat măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 de ore, acesta urmând să fie prezentat magistraților Judecătoriei Petroșani, în vederea luării măsurilor legale.