Incident mai puțin obișnuit în ziua votului în județul Timiș. Un bărbat care avea arma la el, deținută legal, a vrut să voteze, însă oamenii legii i-au deschis dosar penal pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Bărbatul în vârstă de 60 de ani este fost cadru militar și a vrut să voteze la o secție din localitatea Giroc. La un moment dat, cei din jurul său au observat că a venit cu arma la el și au solicitat ajutorul oamenilor legii.
“A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, întrucât un bărbat, de 60 de ani (fost cadru militar), ar fi pătruns într-o clădire din Giroc, unde sunt amplasate secții de votare, având asupra sa o armă deținută legal. Acesta avea intenția de a vota” transmit cei de la IPJ Timiș.
Foto: arhivă