Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni culturale UMFT, la Topos.
Întâlnirile noastre interculturale vor avea, de această dată, ca punct central de cunoaștere două țări, Austria și Germania, care împărtășesc o moștenire culturală profundă, incluzând contribuții esențiale în muzică, literatură și filozofie. Vom descoperi, prin poveștile și experiențele nativilor, viitori medici și farmaciști, perspective autentice asupra culturii, tradițiilor, valorilor acestor țări. Vom înțelege nuanțe subtile ale limbii, obiceiuri locale, bucătăria specifică și felul în care istoria influențează identitatea națională. Împreună vom explora bogăția multiculturală și dialogul autentic, ne vom privi (și) prin ochii celorlalți.
Evenimentul va avea loc vineri, 22 noiembrie, ora 17.00 în clădirea Poșta Mare (strada Cicio Pop, nr. 2), sala LMP și va fi organizat de conf. dr. Diana Boc-Sînmărghițan.
Evenimentul este realizat în cadrul Programului de activități extracurriculare artistice – cu sprijinul financiar al Ministerului Educației.
(P)