Roberta Metsola, președintele Parlamentului European, a fost prezentă joi la Timișoara, unde a avut o întâlnire cu 800 de elevi și studenți și va primi Premiul „Timișoara pentru Valori Europene”, oferit pentru al doilea an consecutiv unei personalități internaționale care susține activ valorile fundamentale ale Europei.

Sosirea oficialului european a avut loc în cursul dimineții, pe Aeroportul Internațional Timișoara, unde a fost întâmpinată de viceprimarul Paula Romocean. De acolo, a fost condusă la Filarmonica Banatul, unde s-a întâlnit cu sute de elevi și studenți din Timișoara, într-un eveniment organizat în cadrul vizitei sale oficiale.

Roberta Metsola a discutat cu tinerii despre provocările actuale ale Europei, despre importanța implicării civice și despre rolul noilor generații în construcția unui viitor european comun. La finalul întâlnirii, președintele Parlamentului European a făcut fotografii cu participanții și a apreciat interesul acestora pentru valorile democratice europene.

În prima parte a zilei, Metsola a făcut și o scurtă plimbare în centrul Timișoarei, unde a fost însoțită de primarul Dominic Fritz. Cei doi au discutat cu mai mulți timișoreni aflați în zonă, în cadrul unei vizite informale.

Punctul central al vizitei îl reprezintă ceremonia de acordare a Premiului „Timișoara pentru Valori Europene”, care va avea loc în cursul zilei. Premiul constă într-o distincție simbolică și o sumă de 30.000 de euro, oferită din sponsorizări private de la firme locale. Suma aferentă ediției din 2025 nu va fi încasată de laureată, urmând să fie realocată pentru ediția viitoare, din 2026.

Premiul este acordat personalităților internaționale care promovează constant valorile europene, într-un context marcat de crize politice, sociale și geopolitice. Metsola a fost apreciată de juriu pentru pozițiile sale ferme în favoarea Ucrainei și Moldovei, pentru susținerea aderării României la Spațiul Schengen și pentru leadership-ul demonstrat în momente cheie la nivel european.

Juriul care a selectat laureatul este format din: Iulia Motoc (judecător la Curtea Penală Internațională – Haga), Cristian Măcelaru (director muzical al Orchestrei Naționale a Franței – Koeln), ambasadoarea Simona Miculescu (președinte al Conferinței generale UNESCO – Paris), regizoarea Anca Miruna Lăzărescu (Muenchen), scriitoarea Adriana Babeți (Timișoara) și primarul Dominic Fritz.

Anul trecut, premiul i-a fost acordat președintei Republicii Moldova, Maia Sandu, care a decis să doneze suma aferentă distincției către o organizație ce sprijină copiii cu sindrom Down.