Comunicat de presă- Fundația ROVINHUD lansează apelul prin care părinții sau tutorii din județul Timiș pot aplica pentru finanțarea a maxim 30% din costul terapiilor copiilor lor cu dizabilități, pe o durată de maxim 6 luni.
”Procedura este foarte simplă și am încercat să o facem în așa fel încât să fie în avantajul familiilor: trebuie completată cererea de pe pagina www.rovinhud.ro/finantari, un juriu independent și obiectiv va analiza cererile, iar noi vom transfera banii direct în contul unui membru al familiei. Părinții vor trebui să justifice cheltuiala prin facturile în care să apară numele copilului pentru care s-a cerut finanțarea. Credem că este singura finanțare directă a familiilor din țară și sperăm că le va fi de folos” declară Szövérdfi-Szép Zoltán, inițiatorul proiectului ROVINHUD Wine Show.
Termenul până la care pot fi completate cererile de cofinanțare este de 26 aprilie, banii urmând să fie virați în prima parte a lunii mai.
”Este primul an în care acordăm această finanțare, așa că și noi învățăm și experimentăm. Dacă vom primi prea multe cereri, rog părinții care nu vor primi bani în această rundă de finanțare, să nu fie dezamăgiți, deoarece vom continua degustările de vin caritabile lunare, la care se pot înscrie pe tot parcursul anului. Anul acesta ne rezumăm doar la județul Timiș pentru că suma este încă mică pentru a acoperi toată țara, dar sperăm că într-o bună zi vom putea sprijini familii de pe o arie mult mai mare decât a unui județ.” încheie Zoltán
Fondul pentru terapii provine de la ultima ediție ROVINHUD WINE SHOW, ce a avut loc în noiembrie 2023, când s-a reușit strângerea sumei impresionante de 57.500 euro, reprezentând aproximativ 2800 ședințe de terapie pentru copiii cu dizabilități.
În cele 3 zile ale salonului de vinuri voluntari cu și fără dizabilități au muncit necontenit pentru a sprijini familiile copiilor cu dizabilități. Cramele expozante au contribuit semnificiativ prin ”taxa de participare” iar biletele de la masterclass-uri au mai adus un plus considerabil la profitul evenimentului.
Anul acesta ROVINHUD Wine Show va avea loc în perioada 15-17 noiembrie cu același scop: de a strânge fonduri pentru terapiile copiilor cu dizabilități.