Polițistul de frontieră Adrian Lungu, legitimat la ACS Diamond Fitness Sânnicolau Mare, a obținut o dublă victorie la Campionatul Național de Culturism și Fitness 2025, desfășurat pe 1 iunie la Sibiu. Acesta a urcat pe prima treaptă a podiumului la două categorii: Culturism 90 kg și Classic Physique, confirmând statutul său de sportiv de top.

Rezultatul vine în urma unei pregătiri susținute, desfășurate împreună cu soția sa, care i-a fost atât sprijin moral, cât și partener de antrenamente.

Performanțele din competiția națională sunt doar începutul unui parcurs ambițios: Adrian Lungu se pregătește alături de echipa ACS Diamond Fitness pentru Campionatul Mondial din Arabia Saudită și pentru Campionatul European programat în 2026.

Pe lângă culturism, sportivul din Sânnicolau Mare se va alinia și la startul Campionatului Național de Powerlifting 2025, unde va concura alături de soția sa, amândoi luptând pentru titlul național.