Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timișoara a fost inclus în programul național „Acțiuni Prioritare ECMO”, prin care Ministerul Sănătății finanțează tratamentele cu „plămân artificial” pentru pacienții cu insuficiență respiratorie severă. Decizia permite unității medicale să obțină fonduri pentru kiturile necesare acestui tip de terapie și să reducă dependența de centrele regionale.

ECMO (Extracorporeal Membrane Oxygenation) este o tehnologie folosită în cazurile în care plămânii unui pacient nu mai pot asigura schimbul de oxigen și dioxid de carbon. Practic, dispozitivul preia funcția respiratorie, oxigenând sângele și eliminând gazele reziduale. Aparatul se utilizează pentru a pune plămânii „pe repaus”, oferind organismului timp să se refacă.

La Timișoara, în secția de Terapie Intensivă a Spitalului „Victor Babeș” sunt disponibile două astfel de aparate. În medie, șase sau șapte pacienți beneficiază anual de acest tratament, iar costurile pentru utilizarea unui dispozitiv se ridică la 8.000–10.000 de euro pentru fiecare caz. De la începutul anului, trei pacienți au fost tratați prin această metodă.

Potrivit medicilor, durata obișnuită a terapiei variază între două și patru săptămâni, interval în care plămânii pacienților au timp să se vindece. Aparatul reproduce, la scară tehnică, mecanismul alveolelor pulmonare și menține funcția respiratorie până la recuperarea organului afectat.

Includerea Spitalului Victor Babeș în programul Ministerului Sănătății înseamnă posibilitatea de a obține fonduri pentru achiziționarea kiturilor necesare pacienților cu afectare pulmonară severă. Până acum doar centrele regionale beneficiau de asemenea finanțare. Au fost cazuri în care am apelat la Spitalul Județean pentru a transfera pacienți”, a explicat dr. Mirela Poroșnicu, șefa secției ATI a unității medicale.

Tratamentul prin ECMO nu se aplică oricărui pacient, criteriile de selecție fiind stricte. Printre condițiile menționate de specialiști se află afectarea pulmonară masivă, estimată la peste 80%, instalarea unei hipoxii severe care nu răspunde la tratamentele convenționale și, în sens contrar, absența unei boli în stadiu terminal, situație în care terapia ar fi inutilă.

Ministerul Sănătății va asigura fondurile pentru materialele consumabile și pentru desfășurarea procedurilor necesare asistenței extracorporale.