Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a efectuat vineri, 22 august, o vizită de lucru în județul Timiș, unde a verificat stadiul lucrărilor la două proiecte medicale importante: Centrul de Mari Arși și Institutul Regional de Oncologie. Oficialul a anunțat că noul centru pentru mari arși va fi finalizat până la sfârșitul acestui an, urmând să fie dat în folosință în primăvara lui 2026. În ceea ce privește Institutul de Oncologie, ministrul a respins speculațiile apărute recent despre pierderea finanțării și a precizat că proiectul merge mai departe.

Vizita a fost realizată alături de președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis. Cei doi au început cu șantierul Institutului Oncologic, după care au mers la construcția Centrului pentru Mari Arși, aflat lângă Spitalul Județean.

Alfred Simonis a declarat că în județ sunt în derulare mai multe proiecte de infrastructură medicală, printre care centrul de tratare a minorilor cu adicții, un centru de recuperare la Lovrin și reabilitarea energetică a corpului Casa Austria de la Spitalul Județean. Liderul CJ a subliniat că Centrul de Mari Arși din Timișoara este în prezent cel mai avansat din țară, lucrările fiind realizate în proporție de aproximativ 80%.

Avem nevoie de sprijinul Ministerului Sănătății pentru proiectele pe care le dezvoltăm. Pe lângă centrul de adicții și cel de recuperare de la Lovrin, pregătim mutarea pacienților de la psihiatrie, de pe strada Văcărescu, într-un nou imobil. Am semnat și un parteneriat pentru reabilitarea energetică la Casa Austria. Centrul de Mari Arși este, de departe, cel mai avansat din România și include nu doar facilități pentru pacienții arși, ci și UPU, Terapie Intensivă și bloc operator”, a precizat Simonis.

Ministrul Alexandru Rogobete a reamintit că proiectul centrului pentru mari arși a fost blocat timp de mai mulți ani și a menționat că situația de la Timișoara nu a fost singulară. Unități similare din Târgu Mureș și București s-au confruntat cu aceleași întârzieri. Oficialul a afirmat că odată cu finalizarea lucrărilor, Timișoara va găzdui primul centru funcțional de mari arși din România.

Pentru mine, această vizită are și o încărcătură personală, pentru că mă aflu acasă. Cunosc foarte bine proiectul, încă din 2015, când a fost pus pe hârtie. În 2022, când am ajuns la Ministerul Sănătății, era complet blocat. La finalul acestui an, centrul va fi gata, iar în primăvara viitoare va deveni operațional. Este o investiție de care România are nevoie urgentă”, a declarat Rogobete.

În legătură cu Institutul Regional de Oncologie, ministrul a explicat că lucrările sunt în desfășurare și că investiția rămâne o prioritate națională. Acesta a infirmat informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora proiectul ar fi pierdut finanțarea.

Institutul Oncologic de la Timișoara completează rețeaua națională de spitale dedicate oncologiei și reprezintă o investiție esențială pentru regiunea de vest și pentru România. În ultimele zile au apărut dezinformări privind pierderea finanțării, dar construcția continuă. Există mai multe surse de finanțare disponibile și vom asigura ca proiectul să meargă înainte”, a afirmat ministrul Sănătății.