Este alertă la o unitate de învățământ din Timișoara, după ce zeci de elevi și profesori au avut simptome specifice de intoxicație în cursul nopții trecute. Este vorba despre Colegiul Național Constantin Diaconovici Loga.
Alarmă a fost dată la miezul nopții. Zeci de apeluri la 112 indicau dureri abdominale, grețuri și vărsături în rândul minorilor, elevi la aceeași școală din Timișoara, dar și al profesorilor.
“Aseară am avut niște simptome, cu dureri abdominale, simptome digestive mai neplăcute, dar nu am bănuit nici o secundă că ar putea fi vorba de o infecție […] Numărul de cazuri a crescut ceea ce ne-a obligat să suspendăm cursurile pentru astăzi pentru a nu-i pune pe copii în pericol” a declarat Violenta Bontilă, director al școlii.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență din Timiș a trimis la unitatea de învățământ echipajul CBRN (chimic, biologic, radiologic și nuclear) care a făcut măsurători. În urma verificărilor, echipajele specializate de la ISU nu au indicat probleme, astfel că în această dimineață angajații DSP Timiș au pornit în control.
“Direcția de Sănătate Publică Timiș a deplasat în teren la unitatea de învățământ în cauză, mai multe echipe, pe diverse specialități (Serviciul Control in Sănătate Publica, Laboratorul de Toxicologie și Laboratorul de Radiații). Au fost prelevate 5 probe de apă, atât de la rețea cât și de la dozatoarele de apă aflate în incinta unității, care au fost ulterior sigilate și scoase de la consum. Suplimentar au mai fost prelevate 12 probe de sanitație, din care 10 probe de suprafață șI 2 probe aeromicrofloră. Laboratorul de Toxicologie a prelevat probe, în vederea determinării unor parametrii toxicologici (de exemplu amoniac sau clor)” a declarat Cornelia Bubatu, purtător de cuvânt DSP Timiș.
În total, aproximativ 100 de elevi și profesori au avut simptomatologie specifică unei infecții.
Până acum, 17 elevi au rămas internați la Spitalul de Copii Louis Țurcanu din Timișoara, iar 3 profesori sunt internați la Spitalul Județean.
Autoritățile nu au până acum nicio concluzie despre acest caz, sunt luate în calcul toate posibilitățile inclusiv o infecție cu norovirus.
Vom reveni cu detalii.