În contextul valului de căldură extremă care afectează România, Direcția de Sănătate Publică Timiș a anunțat deschiderea unui nou punct de prim ajutor în piața agroalimentară Badea Cârțan din Timișoara. Acesta va fi disponibil pentru cetățeni începând de luni, 15 iulie, și va oferi asistență persoanelor afectate de temperaturile ridicate. Astfel de luni, vom avea în total 7 centre de prim-ajutor pentru perioada caniculară.

UPDATE: În urma unor discuții, autoritățile județene, împreună cu DSP Timiș au anunțat că vor deschide centrele de prim-ajutor și în weekend din cauza codului roșu de caniculă.

Vă reamintim că punctele de acordare a primului ajutor sunt deja amplasate în următoarele locații:

Municipiul Timișoara

  1. Oficiul Poștal nr. 1 Timișoara, Bv. Revoluției 1989, nr. 2
  2. Opera Română Timișoara
  3. Oficiul Poștal nr. 5, Ghișeul nr. 1 Timișoara, Str. 1 Decembrie nr. 90
  4. Piața Iosefin Timișoara

Municipiul Lugoj

  1. Piața Iosif Constantin Drăgan nr. 10
  2. Piața Agroalimentară, Splaiul Morilor nr. 1

Punctele de acordare a primului ajutor sunt deservite de personal din cadrul școlilor postliceale de specialitate.

Pentru a face față mai ușor caniculei, DSP Timiș recomandă următoarele:

  • Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineții.
  • Evitați aglomerațiile, expunerile la soare și efortul fizic intens între orele 11:00 – 18:00.
  • Purtați haine lejere, subțiri, deschise la culoare, pălării și ochelari de soare.
  • Beți 1,5 – 2 litri de lichide pe zi, nu prea reci; apă, sucuri naturale și ceaiuri călduțe.
  • Mâncați fructe și legume sau iaurt.
  • Evitați băuturile ce conțin cofeină sau zahăr.
  • Nu consumați alcool, deoarece acesta vă deshidratează și vă transformă într-o potențială victimă a caniculei.
  • Nu lăsați copiii sau animalele de companie singure în autoturism.
  • Adresați-vă medicului de familie la cel mai mic semn de suferință manifestat de dumneavoastră sau de copilul dumneavoastră.