În ultimele zile, valul de căldură extremă a pus o presiune imensă pe sistemul de sănătate din România. Temperaturile caniculare au făcut ca tot mai multe persoane să sune la 112, cerând ajutor medical de urgență. În marile orașe, oamenii toropiți de aerul fierbinte se îndreaptă spre secțiile de urgențe, aglomerându-le la maximum. Meteorologii avertizează că acesta este doar începutul, valul de căldură urmează să pârjolească mare parte din țară și în zilele următoare.
În Timișoara, temperaturile resimțite trec ușor de 40 de grade celsius, transformând nopțile în veri tropicale cu temperaturi extreme. În timpul zilei, serviciile de ambulanță și SMURD înregistrează sute de apeluri de la oameni care cer ajutorul. Cele mai întâlnite cazuri în aceste zile sunt cele de hipertensiune, deshidratare și lipotimie.
Mihai Grecu, medic-șef UPU SMURD Timișoara a declarat: „Săptămâna trecută, când temperaturile au fost rezonabile, media a fost de 236 de pacienți pe 24 de ore, iar săptămâna aceasta, media a fost de 254 de pacienți pe 24 de ore. Mai ales la pacienții hipertensivi care, pe fondul deshidratării, continuând medicația recomandată de medicul curant, au avut scăderi mai ample ale tensiunii arteriale.”
Cei mai afectați în această perioadă sunt bătrânii, cei cu boli cronice și copiii. Canicula va continua în țara noastră și în zilele următoare, când meteorologii se așteaptă la noi recorduri de caniculă.