Asociația Filantropică Ortodoxă „Sfântul Dimitrie” din Giroc, în parteneriat cu Primăria Comunei Giroc organizează joi, 26 octombrie 2023, „Festivalul Recoltei”. Prima ediție a evenimentului caritabil cu strângere de fonduri pentru persoanele nevoiașe din comună va avea loc începând cu ora 15, la Căminul Cultural din Giroc. 

Invitații speciali ai festivalului vor fi Doriana Talpeș, Maria Milu Sorescu, Vanesa Jarja, Ansamblul “Timișul”, Ansamblul “Ghiocelul”, Nova Music & Maria Tirean, precum și Trupa FM. Pe lângă muzica bună, cei prezenți la Festivalul Recoltei vor putea degusta mai multe feluri delicioase de mâncare tradițională și vor putea cumpăra produse locale și artizanat. 

„Acest eveniment este un moment de bucurie, recunoștință și solidaritate pentru comunitatea noastră. Obiectivul principal al acestui festival este strângerea de fonduri pentru construcția Centrului de zi, centru conceput pentru a veni în ajutorarea copiilor și bătrânilor aflați în dificultate, inclusiv găzduire temporară pentru victime ale violenței în familie sau ale abuzurilor, dar și pentru a susține proiectele noastre caritabile care se desfășoară deja”, spun organizatorii. 

Celelalte proiecte pe care le derulează Asociația din Giroc sunt:

* Campania “Lumină pentru copii” – răspunde scrisorilor de Paști, asigurând alimente și jucării pentru copii – 600 copii și 100 bătrâni;

* Campania “Ziua copilului – Ziua bucuriei” – organizarea unei excursii pentru copiii nevoiași și asigurarea de produse de igienă personală și dulciuri – 145 de copii;

* Campania “Împreună pentru educație” – asigură ghiozdanul cu rechizite începutului de an școlar – 300 copii;

* Campania Filantropică “Un copil pentru fiecare” răspunde la scrisorile de Crăciun, asigurând haine și încălțăminte pentru 1.000 de copii;

* Centru de zi “Sf. Filofteia” – asigură masa, pregătirea temelor și diferite activități pentru copiii din comunitate aflați în dificultate – 15 copii;

* Pe viitor: Tabără de ski și tabără de vară pentru copiii nevoiași.