Descoperire macabră pe strada Sirius din Timișoara. Un bărbat și-a omorât tatăl, iar mai apoi s-a spânzurat.
Vecinii celor doi au sunat la 112 pentru că au simțit un miros înțepător din locuința celor doi. Oamenii legii au venit la fața locului, au intrat în casă și i-au găsit pe ambii decedați.
Fiul era spânzurat în baie, iar tatăl acestuia zăcea fără suflare pe canapea, acoperit de mai multe haine. Tatăl bărbatului avea și o lovitură în zona capului.
Criminaliștii au făcut cercetarea la fața locului, au ridicat trupurile neînsuflețite ale celor doi și le-au dus la morgă.
Poliția a deschis un dosar penal pentru omor.